Gestionarea crizelor: cum susținem copiii în momentele dificile
Fiecare copil trece prin momente dificile, iar pentru cei cu probleme psihiatrice, aceste clipe pot fi cu atât mai copleșitoare. Ca părinți, avem puterea de a fi farul de lumină în aceste momente. Iată câteva sfaturi practice pentru a-i susține:
Rămâi calm și empatic: Știm că e greu, însă gândește-te ce scop are faptul că tu, părinte, rămâi calm atunci când copii sunt furtună. Aceștia absorb emoțiile celor din jur, iar păstrarea calmului le transmite siguranță și încredere. Doar așa le arăți că ești alături de ei.
Ascultă fără a judeca: Și asta e greu, știm, mai ales că am crescut într-o societate în care părinții de acum au fost puternic judecați de părinții lor, chiar fără intenții rele la mijloc, doar pentru că….așa erau vremurile. Așa că oferă-le spațiu copiilor să își exprime sentimentele, fără a evalua sau critica. Ascultarea atentă poate aduce claritate în situații tensionate.
Practicați împreună tehnici de calmare: Furtuna s-a declanșat deja și nicio respirație profundă pare că nu funcționează, mai ales dacă sunteți în public și toți cei din jur vă privesc. Totuși, persistența practicării tehnicilor de relaxare cum ar fi respirația profundă sau concentrarea pe un obiect, chiar și în momente în care pare că nu funcționează, ajută mult copilul să înțeleagă că părintele este cu el, prezent la ce se întâmplă, și mai mult decât atât, este de partea lui, ajutându-l să-și regleze emoțiile.
Stabilește rutine de la care să vă abateți cât mai puțin: Rutina aduce previzibilitate și siguranță, mai ales copiilor cu probleme psihiatrice. Știind ce urmează, aceștia se simt în control și înțeleg la ce trebuie să se aștepte. Iar pentru că situațiile pot fi și imprevizibile, în măsura în care se poate, povestiți-le înainte ce urmează să se întâmple. Dacă situația neprevăzută se întâmplă fără pregătire, acordați-le timp și povestiți de mai multe ori după întâmplare ce s-a petrecut. Astfel ei înțeleg mai bine cum să coopereze cu astfel de momente în viitor.
La Dr. Mind suntem aici pentru a vă susține. Oferim programe personalizate pentru a ajuta părinții și copiii să învețe să gestioneze momentele dificile. A ști când să ceri ajutorul unui specialist poate fi pasul cel mai important pentru binele copilului tău.
0 comentarii